Scrisoare, cu dragoste

Tocmai am citit scrisoarea unui profesor ,,de altădată''(culmea, nu chiar de demult!),către una din elevele lui de suflet. Este un răspuns la o epistolă, electronică, deh, trimisă de aceasta celui pe care încă şi-l aminteşte ca pe un real model! Mai pe scurt, o corespondenţă dascăl adevărat(precizarea se impune în zilele noastre) către un elev deosebit. Am plâns. Sincer. Din toată inima! Pentru că am descoperit, în doar câteva rânduri, o apropiere sufletească aparte care, culmea, nu se simte îndreptăţită să excludă bunele maniere, limbajul respectuos , o anumită rezervă pe care educaţia , de ambele părţi, o impune, fără să ştirbească în vreun fel emoţia certă. Am aflat, aici, că oamenii mai citesc, mai scriu şi, mai ales, vorbesc despre asta, că dascălii se bucurau , cândva , de calitatea de mentori, de modele adevărate(nu de complimente conjuncturale). Poate că oamenii aceştia ar avea ce povesti despre Adevăratele valori, despre Adevăraţii învăţăcei, despre Adevărata şcoală. Dar cine mai are nevoie să asculte , astăzi, asemenea mărturii? Suntem preocupaţi să ajungem în topuri false, în ierarhii hotărâte ,, la minut''de nişte oameni(?) îndoielnici, (nu vă cer scuze pentru exprimare, ASTA CRED, CU TĂRIE!), să demonstrăm orice, oricând şi, mai ales, oricum, în special lucruri pe care nici noi nu le credem, să adunăm ,,diplome'' (bieţii copaci!)să ne admirăm reciproc nimicnicia(sărmani artişti emeriţi de mâna a doua!). Îngăduim falsele valori, le creştem la sân(de nevoie) şi le ridicăm la rang de zeităţi, apoi ne găsim obligaţi să le venerăm limbile veninoase care ne privesc de pe piedestalul către care noi nu ridicăm privirea...(unii, poate, chiar din demnitate!). Şi eu sunt dascăl...doar că în epoca de acum(ghinion!). Am avut şi eu elevi ,, de modă veche'', am încă elevi de suflet...Mă caută , uneori , chiar în spaţiul modern şi generos al internetului. Şi atunci plâng. De mare bucurie. Şi atunci încep din nou să sper că şcoala românească va redeveni un reper, o sursă de echilibru şi de valoare, un loc în care vom vorbi frumos, respectuos, cald şi în care, mai ales, VOM ÎNVĂŢA DIN NOU SĂ FIM DEMNI! La finalul scrisorii sale, DASCĂLUL îi reaminteşte elevei de vremea când învăţau, cu toţii, să creadă în flăcări....Ce vremi şi ce OAMENI! UN AN ŞCOLAR MAI CURAT!